Institutul Regional de Oncologie Timișoara
Conform planului, viitorul Institut Regional de Oncologie din Timișoara va fi dotat cu 250 de paturi și va include un ambulator de specialitate complet echipat, format din 26 de cabinete medicale specializate pentru fiecare subspecialitate, alături de săli de tratament moderne. În plus, această unitate medicală, care va fi construită pe Calea Torontalului, va beneficia de șase săli de operație, facilități pentru radioterapie și un laborator de medicină nucleară avansat. De asemenea, va fi înființat un centru specializat pentru transplantul de măduvă și celule stem.
Ce spune Simonis:
„Sunt încântat să aflu despre aprobarea acestei Ordonanțe de Guvern, care ne propulsează practic pe drumul spre realizarea acestui proiect mult așteptat. Eforturile depuse pentru aducerea acestei investiții majore la Timișoara au fost substanțiale, iar colaborarea cu ministrul Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete a fost esențială în acest proces. Acest institut va deservi nu doar Timișul, ci și județele vecine”, a subliniat Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.