„Să te naști în Banat e un dar de la Dumnezeu. Să te naști în Timiș este un dar și mai mare, iar eu sunt unul dintre norocoșii care se bucură de acest privilegiu. Timișul este acasă, este locul în care îmi cresc copiii alături de soție, și în care mi-am propus să îmbătrânesc. Povestea mea pleacă de la Timișoara, locul în care m-am născut. Acum se desfășoară în Moșnița Nouă, unde locuiesc alături de Elena, David și Vladimir, familia mea, de care sunt tare mândru.”
LIDERUL GENERAȚIEI TINERE
Alfred-Robert Simonis s-a născut pe 4 ianuarie 1985 în orașul Timișoara, România. Este un politician de origine timișoreană, cu apartenență la Partidul Social Democrat din 2001.
A fost ales în funcția de deputat în anii 2016 și 2020, reprezentând PSD-ul. În afara carierei politice, este căsătorit și are doi copii.
„VIN ACASĂ SĂ DAU TOTUL PENTRU TIMIȘ!”
„Chiar dacă acum fac politică, prima mare pasiune a fost sportul, pentru că, încă de copil, am practicat canotajul, unde am fost vicecampion național, și atletismul. Sportul de performanță te pregătește, îți ascuțe mintea, simțurile, te învață lucruri care mai apoi îți călăuzesc viața: disciplina, devotamentul, spiritul de echipă, competitivitatea. Iar eu cred că am învățat bine aceste lecții. Astfel, natural, a venit admiterea la liceul sportiv, iar de aici, din spirit de camaraderie cu alți colegi, am participat la o ședință a Ligii Elevilor Social Democrati. Acela a fost momentul în care am înțeles că asta vreau să fac: politică pentru oameni.”
„Anii au trecut în goana și de la LSSD am făcut pasul spre Tineretul Social Democrat Timișoara, apoi în organizația Timiș, și tot așa până am devenit consilier local. 2016 a fost anul de cotitură al carierei mele, anul în care am devenit deputat, iar primul mandat a fost cel care m-a calit pentru ceea ce avea să urmeze: lider de grup al deputaților PSD, iar astăzi președinte al Camerei Deputaților. După 8 ani la București, dar cu sufletul mereu acasă la Timișoara, unde am venit în fiecare sfârșit de săptămână, am luat decizia de a candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Hotărârea mea izvorăște dintr-o revoltă, aceea că m-am săturat de incompetența actualei administrații care n-a fost capabilă să dezvolte un județ cu potențialul și pretențiile Timișului.”