Timișoara se angajează să sprijine industria ospitalității și să revitalizeze turismul local

Timișoara se angajează să sprijine industria ospitalității și să revitalizeze turismul local

Într-o întâlnire recentă cu reprezentanții industriei ospitalității din Timișoara, am avut oportunitatea să discutăm problemele cu care se confruntă sectorul HORECA și modalitățile prin care administrația publică locală poate oferi sprijin acestui domeniu vital pentru economia orașului.

Oamenii de afaceri din industria ospitalității au exprimat nemulțumiri cu privire la lipsa evenimentelor culturale majore în oraș, chiar și după ce Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană în anul precedent. Aceștia au subliniat că autoritățile locale pot interveni și pot aloca fonduri, dar și pot crea parteneriate cu mediul de afaceri pentru organizarea de evenimente care să atragă turiști și să stimuleze activitatea economică locală.

Sprijinim HORECA:

De asemenea, reprezentanții din industria ospitalității au ridicat problema promovării orașului, subliniind că lipsa unei strategii de promovare eficiente este unul dintre principalele motive pentru care Timișoara nu reușește să atragă un număr suficient și constant de turiști.

În urma acestei întâlniri, ne-am angajat să colaborăm strâns pentru a revitaliza orașul și pentru a crea evenimente atractive și de impact care să contribuie la revigorarea industriei turismului local. Prin eforturi comune și inițiative creative, vom lucra împreună pentru a repune Timișoara pe harta orașelor turistice și pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a sectorului HORECA.

Timișul trebuie să recâștige gloria de altădată. Avem nevoie de reprezentanți care să inspire respect și autoritate în București, așa cum am făcut eu în ultimii patru ani.
PAGINI
CONTACT